AUDIO / UTA n-a găsit atacantul căutat la finalul perioadei de transferuri! Varianta Irobiso, nerentabilă
Prim-divizionara UTA nu a mai operat niciun transfer în ultimele ore ale perioadei de mercato, care s-a încheiat la miezul nopții de luni spre marți. Arădenii au fost în căutarea unui atacant, care să aducă plusul necesar la finalizare, dar nu s-a materializat nicio variantă.
Articol de Gabriel Toth, 16 februarie 2022, 16:16
Antrenorul Ionuț Badea spune că au fost în vizor mai mulți jucători, însă pretențiile materiale ale acestora depășeau posibilitățile actuale ale clubului:
Dintre jucătorii „eliberați” de la Gaz Metan Mediaș, s-a discutat și varianta înregimentării nigerianului Christian Irobiso (foto – în alb). Totuși, la o analiză mai atentă a statisticilor sale din acest sezon, Ionuț Badea nu s-a convins că africanul putea aduce plusul necesar:
Pentru UTA, urmează o nouă deplasare în Bănie. Vineri, de la ora 17.30, în deschiderea rundei a 27-a din Liga I, alb-roșii vor întâlni FCU Craiova. Absentează de la arădeni Shlyakov – suspendat, în vreme ce Erico și Cardoso sunt incerți, din pricina problemelor medicale.