AUDIO / UTA transferă un fost atacant de la FC Koln, care a mai lucrat cu antrenorul Balint Laszlo
UTA a anunțat transferul atacantului Alex Ioniță, la mai puțin 48 de ore după ce s-a despărțit de israelianul Amir Khalaila. Ioniță are 30 de ani, era liber de contract, a evoluat ultima oară la Sportul Snagov și atrecut pe la Rapid București și FC Koln, în Bundesliga.
Articol de Adrian Schindarli, 21 august 2019, 18:16
Ioniţă a semnat cu UTA până în vara anului 2020, cu posibilitate de prelungire pe încă un sezon, în caz de promovare în Liga 1 și spune că stă bine cu pregătirea fizică.
Transferul a fost inițiat, ca de obicei în acest sezon de impresarul Bogdan Apostu, care consideră că Ioniță va aduce „un plus incontestabil”.
Antrenorul UTA-ei, Balint Laszlo, și Alex Ionița au lucrat împreună și la Sportul Snagov.
Etapa viitoare, arădenii vor juca sâmbătă, 24 august, de la ora 11,00, pe terenul Ripensiei Timișoara, partidă care va avea secvențe în direct la postul nostru de radio.