AUDIO / UVT Agroland a perfectat două transferuri de marcă
Formația feminină UVT Agroland Timișoara a mai reușit două transferuri de marcă în această săptămână. Cea mai recentă achiziție e Andrea Lakovic, un centru din Muntenegru, în vârstă de 27 de ani, care se află încă din 2007 în circuitul echipei naționale de senioare.
Articol de Gabriel Toth, 2 octombrie 2016, 13:16
A cucerit de două ori eventul în țara sa natală, cu formația Luka Bar, iar în voleiul eurpean a mai evoluat în Elveția, la Powercats Dudingen, și în Germania, la Munster, alături de care a ocupat în sezonul trecut locul 3 în Bundesliga.
„Eu consider că în viață întotdeauna mergi înainte. Văd transferul la Timișoara ca un pas înainte, nu contează faptul că în acest moment clubul e în a doua divizie, atâta vreme cât vom reuși promovarea sezonul viitor. Vom lucra cu un antrenor foarte experimentat, care și-a demonstrat valoarea prin rezultate la nivel înalt, iar aceasta cred că va fi o oportunitate bună pentru toate jucătoarele din lot, de a învăța lucruri noi și de a le aplica atât în teren, cât și în afara lui. E un pas foarte important să ieși din zona ta de confort și să fii provocat de lucruri cu care nu ești obișnuit, deoarece îți arată ceea ce ești capabil să faci”, a declarat Lakovic.
În același timp, Andrea este nerăbdătoare să ajungă în orașul desemnat recent Capitală Europeană a Culturii în 2021.
„Când am căutat Timișoara pe Google, am găsit un oraș superb, desemnat recent Capitală Europeană a Culturii, astfel că sunt foarte nerăbdătoare să mă plimb pe străzile orașului, să le absorb, să descopăr fiecare colțișor. E ceva nou pentru mine. Nu am avut niciodată contact cu întrecerea internă din România, astfel că vin cu o stare de spirit pozitivă pentru a ataca noua provocare care mă așteaptă”, a mai spus muntenegranca.
Tot în această săptămână, UVT Agroland a reușit o nouă repatriere importantă. Timișoreanca Daniela Lupescu a semnat cu divizionara secundă de pe Bega și revine în vestul țării, unde a evoluat, timp de 11 ani, pentru CSM Lugoj. Inițial, Lupescu semnase cu prim-divizionara SCM Craiova, însă și-a desfăcut contractul din cauza gravelor probleme financiare ale formației din Bănie. O ascultăm în continuare pe Daniela Lupescu, într-un scurt dialog cu Tiberiu Atănăsoae: