AUDIO / Zece din zece, pentru ACS Dumbrăvița
Campioana României la tenis de masă, ACS Dumbrăvița, are un start de sezon foarte bun, în ciuda faptului că a schimbat o parte a lotului cu care în primăvară cucerea al patrulea titlu național consecutiv.

Articol de Adrian Schindarli, 30 octombrie 2017, 18:02

Fetele de la ACS Dumbrăvița și oficialitățile, la finalul turneului ETTU Cup
Timișencele au câștigat toate cele șapte partide jucate în primul turneu al Superligii (în Buzău), iar acum cele trei partide din faza a doua a ETTU Cup pe care au găzduit-o la Sala Polivalentă din Dumbrăvița.
Noua jucătoare a campioanei, junioara din Serbia Izabela Lupulesku, se așteaptă la un parcurs bun.
Antrenoarea Dumbrăviței, Nicoleta Husar, a vorbit despre plecarea Adinei Diaconu, transferată la UCAM Cartagena, formație spaniolă participantă în Champions League.
ACS a rămas în intersezon și fără Andreea Dragoman, care a revenit la Romgaz Mediaș. Gruparea de lângă Timișoara așteaptă să-și afle adversarul din turul al treilea al Cupei ETTU, pentru ultima confruntare oficială din 2017.