Autobergamo plecă cu un punct de la Odorheiu Secuiesc, la debutul lui Cacau
În etapa a 4-a a Turului Suplimentar din Liga I de fotbal în sală, Autobergamo Deva a remizat, în deplasare, cu FK Odorheiu Secuiesc, scor 4-4, la capătul unui joc spectaculos. A fost meciul de debut pe banca hunedorenilor a celebrului antrenor brazilian Ricardo Camara Sobral, cunoscut în lumea fotbalului de sală prin porecla Cacau.

Articol de Gabriel Toth, 14 martie 2023, 19:47
Meciul a început furtunos, cu Deva deschizând scorul prin căpitanul Cristian Matei, în cel de-al doilea minut. Imediat după repunere, unul dintre brazilienii lui Autobergamo, Leonardo Moura, a văzut direct cartonașul roșu, după ce a respins cu mâna, din fața porții goale, mingea șutată de Balazsi. Lovitura de pedeapsă a fost transformată de Andor Balint și s-a făcut 1-1. Frații Matei și-au continuat însă recitalul în minutele următoare. Cristian Matei a reușit „dubla” în minutul 9, cu un șut în forță, de la distanță, sub transversală. Apoi, în minutul 10, Florin Matei a marcat pentru 3-1, după o așezare a fratelui său. Formația din Harghita a reușit să egaleze însă până la pauză, prin reușitele lui Andor Balint, din minutul 15, și a fostului jucător al lui Autobergamo, Richard Iszlai, în minutul 19.
Jocul a rămas spectaculos și echilibrat și în partea secundă, chiar dacă precizia din fața porții nu a mai fost aceeași. Deva a condus cu 4-3 din minutul 25, prin reușita lui Andos Da Silva, din pasa lui Florin Matei. Avantajul a rezistat pe tabelă doar un minut, Balazsi punctând pentru 4-4. În minutul 36, Autobergamo l-a pierdut și pe Florin Matei, care a fost eliminat după ce a văzut al doilea cartonaș galben. Hunedorenii au rezistat asalturilor gazdelor în inferioritate numerică, însă în minutul și jumătate pe care l-au mai disputat în formație completă n-au găsit drumul spre golul victoriei.
Autobergamo acumulează 32 de puncte și revine pe locul 2, la cinci lungimi în spatele liderului United Galați.