Balint: „Țin legătura cu jucătorii pe WhatsApp”
UTA, liderul Ligii a doua de fotbal, a mutat data reunirii: aceasta va fi luni, 23 martie, dacă nu apar noi probleme. „Le explic mereu băieţilor că trebuie să fim maturi şi responsabili, să ne adaptăm cu toţii situaţiei excepţionale în care ne aflăm şi să ne îndeplinim obiectivul” a precizat antrenorul Balint Laszlo, pentru sportarad.ro.
Articol de Adrian Schindarli, 18 martie 2020, 11:44
„Indiferent când reîncepem şi terminăm acest sezon, trebuie să fim la cel mai înalt nivel posibil. Am făcut un grup pe WhatsApp prin care ţin legătura cu jucătorii, mă interesez de sănătatea lor şi a familiilor, iar până acum nimeni nu mi-a spus că se simte rău. Când ne întoarcem cu toţii la Arad, vom lua măsuri de autoprotecţie la stadionul Motorul”, a conchis Balint.
Până atunci, arădenii se vor pregăti individual, acasă, mai puțin Hrezdac, accidentat grav la ligamentele de la genunchiu.
UTA a câștigat fără gol primit meciurile jucate în 2020 – 6-0 cu Csikszereda (deplasare) și 3-0 cu Ripensia Timișoara (acasă, foto) – și a adunat trei puncte la masa verde (3-0 cu Sportul Snagov, echipă exclusă din campionat).