Baschet cu LEII DIN BANAT: ”Meciul de Cupă, sărbătoarea copiilor”
Baschet SCM Timișoara joacă miercuri, 6 februarie, de la ora 18,00, meciul de Cupă a României cu CSM Sighetu Marmației, din turul al treilea. Echipa alb-violetă s-a impus în tur cu 84-57.
Articol de Adrian Schindarli, 5 februarie 2019, 16:18 / actualizat: 5 februarie 2019, 17:49
Partida va avea loc la sala Constantin Jude, cu intrarea liberă, iar învingătoarea dublei manșe se va califica în sferturile de finală. Cum avantajul luat săptămâna trecută în Maramureș este consistent, oficialii bănățeni au decis ca meciul să fie o sărbătoare pentru copii. ”Meciul de Cupă, sărbătoarea copiilor”, este sloganul lansat de clubul viola.
”În miez de vacanță inter-semestrială, cei mai mici iubitori de baschet sunt invitați să încingă un joc cu uriașii Leilor din Banat. În pauza meciului, copiii sunt îndemnați să coboare pe parchet, să învețe tainele baschetului și să se pozeze cu patru dintre băieții noștri, Vladan Vukosavljevic, Sherwood Brown, Brandon Randolph și Dragoș Diculescu. Cu mic cu mare, TOȚI IUBIM BASCHETUL!”
Facebook Baschet SCM Timișoara
Trupa antrenată de Cristian Bota se află într-o serie activă de patru victorii, trei în campionat, una în Cupa României, fiind singura formație fără înfrângere din Top 6, după trei runde disputate.