Danzio pierde ultimul meci din 2015
Fetele de la BCM Danzio Timişoara au încheiat azi anul calendaristic cu o înfrângere pe teren propriu. Într-un meci din etapa a 15-a a Ligii Naţionale de baschet feminin, bănăţencele au fost învinse cu 80-60 de CSU Alba Iulia. A fost o partidă controlată în totalitate de ardelence, ele având avantaj la pauza mare de 12 puncte, 43-31. Timişorencele au pierdut toate cele 4 sferturi, iar în ultimul nu au reuşit decât 6 puncte, iar adversarele 19.
Articol de Viorel Jurcut, 24 decembrie 2015, 10:33
Principale marcatoare de la Danzio: Briana Wilson 18 puncte şi Zorica Mitov 15, iar de la CSU Alba Iulia, Mariah King cu 22 puncte.
Următorul meci pentru timişorence va fi în 5 ianuarie 2016, acasă cu Rapid.