Benzar se poate reface până sâmbătă; un alt fundaş dreapta, chemat în premieră!
Fotbalistul timişorean Romario Benzar rămâne în cantonamentul naţionalei de seniori, chiar dacă a venit accidentat la lot.
Articol de Viorel Jurcut, 7 octombrie 2019, 16:47
Staff-ul medical al tricolorilor este de părere că Benzar poate fi recuperat în timp util pentru meciurile cu Insulele Feroe și Norvegia, informează Federaţia Română de Fotbal. Benzar a suferit o contuzie la genunchiul drept şi a absentat şi de la cel mai recent meci al echipei lui de club, Lecce împotriva celor de la Atalanta, în campionatul italian.
Fundașul dreapta Vasile Mogoș, legitimat la Cremonese (Italia) a sosit azi la echipa națională, fiind la prima convocare. Tot azi, sosesc şi ultimii jucători chemaţi de selecţionerul Cosmin Contra pentru pentru partidele cu Feroe și Norvegia. Meciul cu Insulele Feroe e programat sâmbătă seara, de la ora 19 în deplasare, iar cel cu Norvegia marţea viitoare în 15 octombrie pe teren propriu.