Biea boxează vineri în Ungaria, iar în noiembrie în orașul său natal
Fostul deținător al centurii WBA Continental, Flavius Biea, va boxa vineri, într-o gală organizată la Budakalász, Ungaria. Sportivul care în prima zi a lunii viitoare va împlini 29 de ani îl va înfrunta pe georgianul Jemal Shalamberidze, într-o luptă la categoria supermijlocie.
Articol de Adrian Schindarli, 12 septembrie 2018, 16:45 / actualizat: 13 septembrie 2018, 22:04
Shalamberidze are 23 de ani și are 12 meciuri la profesioniști, dintre care opt câștigate. Biea se va afla la a 16-a confruntare de când a trecut la profesionism.
La 17 noiembrie, Biea va lupta pentru centura IBA Inter-Continental, la Arad, în cadrul evenimentului ”Gala Campionilor”. Boxerul născut la Arad și stabilit la Timișoara nu își cunoaște încă adversarul din noiembrie, din gala în care vor mai evolua Pantera Tănăsie, Cezar Juratoni ori Daniel Buciuc.
Cu aceste două lupte, Flavius va ridica numărul total al meciurilor sale din acest an la cinci.