Bodo, medaliat național cu argint; alți trei timișoreni între primii opt!
Cel mai experimentat floretist de la CSU Politehnica Timișoara, Benjamin Bodo, este vicecampion național la acestă disciplină. El a pierdut finala cu Radu Dărăban, legitimat la CSU Cluj.
Articol de Viorel Jurcut, 23 mai 2019, 15:35
Foto: Federația Română de Scrimă
Campionatele Naționale de floretă masculin, pentru seniori, s-au desfășurat azi în București. Clujeanul Radu Dărăban l-a învins pe timișoreanul Benjamin Bodo cu 15-8. Anterior, în semifinale, Bodo l-a depășit pe Alexandru Pîrva (CSA Steaua București) cu 15-14. Între primii opt floretiști s-au mai clasat trei componenți ai clubului timișorean: Victor Gheorghe – locul 5, Eugeniu Vadaniuc – locul 7 și Valentin Niță – locul 8.
Premierea sportivilor a fost făcută de fosta floretistă Ana Pascu, medalizată olimpică la edițiile din Mexic 1968 și de la Munchen 1972.