Bombă în fotbalul internațional: Manchester City, interzisă în Liga Campionilor pentru două sezoane
Manchester City nu va putea participa în următoarele două sezoane de Champions League, după ce a UEFA a decis că echipa engleză a indus forul european în eroare și a încălcat regula fair-play-ului financiar, informează The Guardian.
Articol de claudiusav, 14 februarie 2020, 21:06
În plus, clubul de pe Etihad Stadium a primit și o amendă usturătoare, de 30 de milioane de euro. Decizia nu este definitivă, oficialii campioanei Angliei având posibilitatea de a o ataca la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).
City a fost găsită vinovată în urma controlului făcut de UEFA la club pentru că a ”umflat” sumă pe care a încasat-o din sponsorizări pentru a se încadra în fair-play-ul financiar. Această decizie vine în urma unei investigații a forului european la clubul patronat de șeicul Mansour bin Zayed Al Nahyan, în urma publicării unor informații în revista germană Der Spiegel, în noiembrie 2018.
Vestea vine cu câteva zile înainte de meciul din optimile Ligii Campionilor cu Real Madrid. Partida este programată pe 26 martie, pe ”Santiago Bernabeu”. Englezii și-au obținut locul în optimile Ligii Campionilor din acest sezon după ce au obținut primul loc în Grupa C, cu Atalanta, Șahtior și Dinamo Zagreb.