Bugetul la tenis e o bătaie de joc, spune Cosac!
Tot mai multe federații naționale se plâng de bugetele pentru anul 2021, recent stabilite și repartizate de Ministerul Tineretului și Sportului.
Articol de Viorel Jurcut, 26 martie 2021, 09:04
Vicepreşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, a declarat că suma de 2.100.000 de lei este o bătaie de joc şi că e posibil ca preşedintele Ion Ţiriac să nu semneze contractul de finanţare.
„Din punctul nostru de vedere este o bătaie de joc la adresa FRT şi din prima discuţie avută cu preşedintele federaţiei, cu domnul Ţiriac, nu cred că va accepta să semneze această bătaie de joc” a spus Cosac, adăugând: „Este vorba de aproximativ două milioane de lei, după o perioadă de 4 ani în care Federaţia Română de Tenis nu a avut finanţare, fiind sistată”.