Calificare la Campionatul Mondial pentru reșițeanul Narcis Mihăilă
Atletul român Narcis Mihăilă s-a clasat pe locul 16 în proba de 50 km marş a Cupei Europei de la Alytus (Lituania), în care victoria i-a revenit francezului Yohann Diniz cu 3h37min43sec, nou record al competiţiei.
Articol de Adrian Schindarli, 19 mai 2019, 20:43
Diniz a fost urmat în clasament de Dimitri Djiubin (Belarus) – 3h45min51sec şi de portughezul Joao Vieira – 3h46min38sec. Mihăilă s-a clasat pe locul 16 cu 3h58min17sec, record personal. Un alt reșițean, Marius Ciocoran, a fost al 24-lea cu 4h04min04sec, în timp ce Andrei Gafiţa a fost descalificat.
Cu acest rezultat, Mihăilă (31 ani, legitimat la CSU Reșița și antrenat de Octavian Măzăran) a făcut baremul pentru Campionatul Mondial în aer liber ce va avea loc la Doha, în luna august. Cărășeanul a reprezentat România și la cea mai recentă ediție a Jocurilor Olimpice, Rio 2016, când s-a clasat pe locul 31.