Calificare pentru SCM Timișoara în sferturile de finală ale Alpe Adria Cup | AUDIO
SCM OHMA Mozzart Bet Timişoara a învins echipa croată KK Zabok, cu scorul de 92-65 (27-16, 29-17, 17-14, 19-18), ieri, pe teren propriu, într-un meci din Grupa D a competiţiei masculine de baschet Alpe Adria Cup. Bănăţenii au obţinut a patra lor victorie în tot atâtea meciuri în această competiţie, câştigând fără antrenorul principal Dragan Petricevic, aflat la echipa naţională.
Articol de Adrian Schindarli, 13 noiembrie 2022, 08:56
Echipa de pe Bega obține calificarea în sferturile de finală, după o partidă pe care a controlat-o (a condus 38 de minute și 10 secunde, chiar și la 32 de puncte diferență). Pivotul Igor Kesar, cu 24 puncte, 10 recuperări, 3 pase decisive, Nikola Gajic, cu 24 p, 10 rec, 5 pd, şi Adam Mirkovic, 20 p, 4 rec, 5 pd, au fost cel mai buni oameni ai gazdelor, dar o evoluţie apreciată a avut şi Ilija Djokovic, cu 12 p, 5 rec, 10 pd.
SCM Timişoara ocupă primul loc în Grupa D, cu 8 puncte (4 jocuri), urmată de KK Zabok, 6 p (5 j), Spisski Rytieri (Slovacia), cu 5 p (3 j), KK Rogaska (Slovenia), 5 p (4 j).
SCM Timişoara va juca următorul meci în deplasare cu Spisski Rytieri, pe 22 noiembrie, notează Agerpres. SCM Timişoara a primit un wild-card pentru sezonul 2022-2023 al competiţiei Alpe Adria Cup, înfiinţată în anul 2015 şi care reuneşte echipe din zona centrală şi estul Europei, din ţări precum Croaţia, Cehia, Polonia, Slovacia, Slovenia şi Austria.
Este pentru prima dată când o formaţie din ţara noastră va participa în Alpe Adria Cup. În stagiunea precedentă au fost prezente la start 16 echipe din cinci ţări, iar trofeul a fost cucerit de gruparea slovacă Patriot Levice.
Meciurile din faza sferturilor de finală vor fi programate anul viitor, pe 25 ianuarie şi 8 februarie, iar turneul final se va juca în perioada 14-16 martie.