Campionatul Ungariei se reia la 23 mai
Campionatul de fotbal al Ungariei se va relua din 23 mai, când va avea vor avea loc semifinalele Cupei, unde se remarcă derbiul dintre MTK şi Honved Budapesta.
Articol de Gabriel Toth, 5 mai 2020, 08:46
La 30 mai vor începe şi jocurile din primele două ligi de fotbal, cu etapa a 26-a. Campionatul Ungariei s-a întrerupt la mijlocul lunii martie, din cauza pandemiei de coronavirus.
Guvernul maghiar a permis de ieri ca sporturile de echipă să reînceapă antrenamentele.
„Măsurile restrictive nu au fost așa de drastice precum în România. Noi puteam ieși din casă fără a completa declarații, iar la cumpărături nu aveam voie doar în intervalul orar 9-12, care era rezervat pentru persoanele peste 65 de ani”, a declarat, pentru bihon.ro, Raymond Lukacs, fost atacant la FC Bihor, actualmente în liga secundă maghiară la Elore Bekescsaba.
La o populație de circa 9,7 milioane de oameni, Ungaria a raportat 3065 de cazuri de persoane infectate și 363 de decese din cauza Covid-19.