CH Poli s-a despărțit de Constantin Ștefan
De astăzi, CH Politehnica Timişoara şi antrenorul Constantin Ştefan au decis, de comun acord, să încheie colaborarea de aproape doi ani. Temporar de pregătirea echipei se vor ocupa vicepreşedintele clubului Dan Dumitru şi antrenorul secund Sorin Sărăndan. Primul meci cu noul cuplu tehnic va fi chiar mâine (sâmbătă, 14 februarie), contra celor de la HC Vaslui, cu oră de start, ora 17.
Articol de Gabriel Toth, 13 februarie 2015, 16:01
Constantin Ştefan a venit la formaţia timişoreană în urmă cu un an şi jumătate în care a încercat să creeze o echipă competitivă, mai ales prin transferurile de la începutul acestei ediţii de campionat. Gruparea alb-violetă continuă să vizeze obiectivul propus la startul de sezon oficial – calificarea în play-off-ul Ligii Naţionale.
Ultimul meci pentru Constantin Ștefan pe banca grupării bănățene a fost cel de duminică, din returul sferturilor de finală ale Cupei României, pierdut cu 24-27 pe teren propriu.