Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Copil, în urcare ușoară, dat tot aproape de ieșirea din Top 400…

Arădeanul Marius Copil s-a mai redresat puțin față de săptămâna trecută, în clasamentul mondial. Grație intrării pe tabloul principal, în turneul de la Morelos (Mexic), Copil a urcat ușor până pe locul 377.

Copil, în urcare ușoară, dat tot aproape de ieșirea din Top 400…
Foto: (Photo by ELSA / GETTY IMAGES NORTH AMERICA / Getty Images via AFP)

Articol de Viorel Jurcut, 24 aprilie 2023, 15:54

(Photo by ELSA / GETTY IMAGES NORTH AMERICA / Getty Images via AFP)

Săptămâna precedentă jucătorul arădean s-a aflat pe locul 384, fiind în pericol să iasă din Top 400 mondial. Ajuns la 32 de ani, Marius e al treilea român din ierarhia ATP, după Nicholas David Ionel, de pe locul 202 și Filip Cristian Jianu locul 327. Doar Ionel e pe un traseu ascendent, el având cea mai bună clasare din carieră; Jianu a căzut și el 40 de poziții în această săptămână.

La feminin, situația e ceva mai bună, cu patru românce aflate în prima sută: Simona Halep, suspendată provizoriu după un control antidoping pozitiv la US Open, care se menţine pe locul 26, Irina Begu, care a urcat două poziţii faţă de săptămâna precedentă şi este pe 35, Sorana Cîrstea, care se află pe 44, după ce a coborât trei locuri, şi Ana Bogdan, care a pierdut patru poziţii şi a ajuns pe 61.

AUDIO / SCM Poli ia gol în ultima secundă; remiză cu Minaur
Sport miercuri, 20 noiembrie 2024, 20:18

AUDIO / SCM Poli ia gol în ultima secundă; remiză cu Minaur

Bănățenii conduceau la jumătatea întâlnirii cu 17-12, după o primă repriză în care au fost conduși, dar au avut și un interval de timp cu...

AUDIO / SCM Poli ia gol în ultima secundă; remiză cu Minaur
AUDIO / Poli – Minaur, azi, în Liga Zimbrilor
Sport miercuri, 20 noiembrie 2024, 10:42

AUDIO / Poli – Minaur, azi, în Liga Zimbrilor

Jocul a fost programat în avans pentru că maramureșenii joacă sâmbătă în Kosovo, în EHF European Cup. Meciul începe de la ora 17.30, la...

AUDIO / Poli – Minaur, azi, în Liga Zimbrilor
AUDIO / Poloiștii orădeni, aproape de faza eliminatorie
Sport miercuri, 20 noiembrie 2024, 08:32

AUDIO / Poloiștii orădeni, aproape de faza eliminatorie

Novi Beograd este liderul grupei cu punctaj maxim și sunt deja calificați în faza următoare, iar Oradea, cu 8 puncte, are nevoie de un rezultat...

AUDIO / Poloiștii orădeni, aproape de faza eliminatorie
Pera: ”Cristina Laslo a transmis federaţiei că se retrage de la naţională”
Sport marți, 19 noiembrie 2024, 11:52

Pera: ”Cristina Laslo a transmis federaţiei că se retrage de la naţională”

Tehnicianul bănățean a declarat că jucătoarea Cristina Laslo a transmis Federaţiei Române de Handbal că se retrage pe o perioadă...

Pera: ”Cristina Laslo a transmis federaţiei că se retrage de la naţională”
Sport marți, 19 noiembrie 2024, 08:47

Etapă grea de futsal pentru ”vestice”

ACS West Deva și CFR Timișoara au jucat pe terenurile primelor două clasate din campionatul primei ligi. Hunedorenii au pierdut, duminică, în...

Etapă grea de futsal pentru ”vestice”
Sport luni, 18 noiembrie 2024, 16:32

Lugojul și Deva, cu reprezentare pe podiumul Cupei României

Vulturii (Aniela Tudor – Dinamo și Rafael Szabo – CSM Lugoj) au câștigat finala pentru  aur în fața celor de la Phoenix (Ariana...

Lugojul și Deva, cu reprezentare pe podiumul Cupei României
Sport duminică, 17 noiembrie 2024, 10:00

S-a stins legendarul Bela Karoly

USA Gymnastics a declarat că fostul mare antrenor de gimnastică a murit vineri, fără să fie indicată cauza decesului. Karolyi şi soţia sa...

S-a stins legendarul Bela Karoly
Sport duminică, 17 noiembrie 2024, 09:16

Victorie spectaculoasă pentru CSM Lugoj

A fost 3-2 pentru formația bănățeană, care a avut 1-0 la seturi, apoi a fost condusă și a fost nevoită meciul în „decisivul”, pe care...

Victorie spectaculoasă pentru CSM Lugoj