Cosmin Contra, optimist la reunire: „De ce să nu avem șanse în Norvegia?”
Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, timișoreanul Cosmin Contra, a declarat, sâmbătă, la reunirea lotului, că partidele cu Norvegia şi Malta sunt foarte importante deoarece prin două victorii tricolorii ar lua o opţiune serioasă de calificare la EURO 2020, notează Agerpres.
Articol de Gabriel Toth, 2 iunie 2019, 11:40
„Crucial s-ar putea să fie sau nu, depinde şi de jocul rezultatelor. Se pune prea mare presiune pe anumite jocuri. Sunt momente importante în desfăşurarea unei grupe de calificare şi eu cred că ăsta e unul important pentru noi pentru că realizând 6 puncte am lua o opţiune destul de serioasă la calificare. De asta importanţa acestor jocuri este destul de mare. Primul meu discurs a fost să îi responsabilizez pe jucători, să fie mai concentraţi pe durata celor 10 zile cât vom sta împreună pentru a obţine cele 6 puncte”, a afirmat selecţionerul la Centrul de Fotbal de la Mogoşoaia.
„De ce să nu avem şanse să câştigăm în Norvegia? Eu cred că având puţină atenţie şi dacă eliminăm anumite greşeli pe care le-am făcut în anumite momente putem să câştigăm împotriva oricărui adversar. Important este ca atitudinea din ultimul timp a jucătorilor să se menţină pe toată durata calificărilor şi să nu renunţăm niciodată. Pentru că aceia care nu renunţă pot să realizeze lucruri importante în viaţă. Iar acest grup a demonstrat că are atitudine şi dorinţă de a câştiga fiecare joc”, a adăugat el.
Echipa naţională de fotbal a României întâlneşte Norvegia (7 iunie, ora 21:45) şi Malta (10 iunie, 21:45), în deplasare, în cadrul Grupei F a preliminariilor EURO 2020. Până în prezent, prima reprezentativă condusă de Cosmin Contra a disputat două partide, fiind învinsă în deplasare de Suedia (scor 1-2) şi câştigând pe teren propriu cu naţionala Insulelor Feroe (scor 4-1).