Cristina Neagu, pentru a patra oară cea mai bună de pe planetă
Jucătoarea română Cristina Neagu a fost aleasă pentru a patra oară cea mai bună handbalistă a lumii pe anul 2018, a anunţat Federaţia Internaţională de Handbal (IHF), pe site-ul său oficial, citat de Agerpres.
Articol de Gabriel Toth, 19 martie 2019, 09:20
Neagu este prima persoană care a cucerit de patru ori trofeul acordat de forul mondial, după ediţiile din 2010, 2015 şi 2016.
Interul stânga al naţionalei României şi al echipei CSM Bucureşti a reuşit anul trecut să câştige titlul de golgheteră al Ligii Campionilor, pentru a doua oară în carieră, cu 110 goluri. De asemenea, românca a fost nominalizată în echipa ideală a competiţiei, pentru a patra oară consecutiv, pe postul de inter stânga. Neagu a cucerit medalia de bronz cu CSM Bucureşti în cea mai importantă competiţie europeană intercluburi, câştigând titlul de campioană a României şi Cupa României cu CSMB.
Neagu a fost cea mai bună jucătoare a naţionalei României la EHF EURO 2018, competiţie găzduită de Franţa, în decembrie, conducând tricolorele în semifinalele competiţiei pentru a treia oară în istorie şi pentru prima oară după 2010. Neagu a ratat semifinala şi finala mică (România s-a clasat pe locul patru), din cauza unei accidentări grave, care o va ţine departe de teren până la vară.
Cristina Neagu a depăşit jucătoare de legendă precum unguroaica Agnes Farkas şi germanca Grit Jurack, devenind cea mai bună marcatoare din istoria Campionatului European, stabilind borna la 237 de goluri înscrise.
Aflată în perioada de recuperare după operaţia la ligamentele piciorului drept, Neagu a declarat că titlul de cea mai bună handbalistă a lumii în anul o motivează în plus în acest moment dificil.
„Sunt foarte fericită. Le mulţumesc oamenilor că sunt alături de mine şi că m-au votat. Acest lucru contează foarte mult pentru mine, mai ales că sunt într-o perioada de recuperare după accidentare. Am toate motivele să trag şi mai tare şi să revin mai puternică. Sunt foarte fericită, vreau să le mulţumesc tuturor fanilor mei şi iubitorilor de handbal că mi-au oferit o motivaţie în plus”, a declarat Cristina Neagu pentru site-ul clubului CSM Bucureşti.
„E o realizare incredibilă, nu doar pentru mine, ci şi pentru handbalul românesc! Mulţumesc colegelor şi antrenorilor”, a mai spus Neagu, pe pagina sa de Facebook.