Crișul Chișineu Criș a reluat pregătirile și a făcut prima serie de teste COVID
Handbalistele de la Crișul Chișineu Criș au făcut ieri primul set de teste COVID-19. Ele vor repeta analizele săptămâna viitoare și peste două săptămâni. Deocamdată, jucătoarele divizionarei secunde se pregătesc pe gazonul arenei din Chișineu Criș, urmând ca după data de 15 iunie să intre în sală pentru antrenamente specifice.
Articol de Adrian Schindarli, 11 iunie 2020, 07:31
Sârboaica Milica Golusin va ajunge în țară la începutul săptămânii viitoare. Handbalistele lui Sebastian Tudor vor evolua într-o grupă cu CSU Neptun Constanța, HCF Piatra Neamț și Activ Prahova Ploiești în barajul de promovare în Liga Florilor. Primele două clasate se califică în semifinale, iar ocupantele primelor trei locuri din baraj urcă în Liga Națională.
Locul și data disputării nu au fost stabilite.