CSM Lugoj, pe locul al treilea la turneul din Serbia
Deținătoarea Cupei României la volei, CSM Lugoj, a jucat ieri și astăzi la un patrulater în Serbia, la Subotica. Timișencele au înregistrat o înfrângere și o victorie, cu care s-au clasat pe locul al treilea.
Articol de Adrian Schindarli, 7 septembrie 2023, 21:37
În prima zi, fetele de la CSM Lugoj au cedat cu 3:0 (25-17, 28-26, 25-19) în fața campioanei Serbiei, OK Jedinstvo Stara Pazova. În finala mică, echipa lui Ugljesa Segrt a depășit gazda turneului: ZOK Spartak Subotica – CSM Lugoj 2:3 (14:25, 18:25, 27:25, 25:20, 11:15).
Turneul a fost câștigat de OK Jedinstvo Stara Pazova, după 3:0 (25:21, 25:23, 25:20) în finala cu o altă formație sârbă, OK Zeleznicar Lajkovac.
Au fost primele jocuri de verificare pentru bănățence, care au jucat într-un echipament fără numere și au dat senzația că încă sunt în perioada de… pre-organizare pentru noul sezon. De altfel, clubul nu a oferit până la această oră nicio informație despre rezultatele din Serbia.
„CSM Lugoj se află la primul joc amical, la mai puţin de o lună de la startul pregătirilor, astfel încât rezultatul nu este relevant. Lotul nostru va fi completat cu Liza Ruban, care se va alătura echipei direct în Serbia, după ce a participat la campionatul european cu naţionala Azerbaidjanului. Ultima jucătoare care va sosi la Lugoj va fi slovena Mirta Velikonja Grbac, aşteptată cu doar două zile înainte de jocul din Super Cupa României, de la Blaj”
Comunicat CSM Lugoj dinaintea plecării spre Subotica
Deținătoare a trofeului, Lugojul va juca Supercupa României la 30 septembrie, pe terenul campioanei, Volei Alba Blaj, ocazie cu care se va inaugura noua sală din oraș.