CSM Oradea a început bine „meciul” de la Lisabona: a trecut testul Covid
CSM Oradea se deplasează astăzi în Portugalia pentru a treia oară în sezonul actual. Roș-albaștrii pregătesc pentru confruntarea cu SL Benfica Lisabona, contând pentru etapa a 4-a din Grupa K în FIBA Europe Cup.
Articol de Adrian Schindarli, 24 ianuarie 2022, 11:46
Roș-albaștrii au efectuat un test COVID-19 obligatoriu pentru a li se permite intrarea pe teritoriul Portugaliei. Toți componenții delegației au rezultate negative, astfel încât echipa se poate pregăti pentru acest meci în formulă completă.
Acesta este primul meci internațional în noul an calendaristic pentru formația antrenată de Cristian Achim, notează csmoradea.ro. Va fi a treia apariție stagională în Portugalia, respectiv a doua în capitala acestei țări. În luna octombrie 2021 s-a desfășurat meciul cu FC Porto, iar la jumătatea lunii decembrie anul trecut s-a disputat duelul cu campioana în exercițiu a acestei țări, Sporting CP.
Lusitanii au 0-3 la general în FIBA Europe Cup în faza a 2-a a grupelor. Această echipă a eliminat pe CSO Voluntari în faza preliminară a competiției în luna septembrie 2021. Ulterior a repurtat mai multe victorii câștigând grupa din prima fază a sezonului regulat, însă în TOP 16 nu a mai putut să repete parcursul și a pierdut cu fiecare oponent din grupa.
Acum ne aflăm la startul returului cu precizarea că CSM CSU Oradea are un bilanț general de 2-0. Roș-albaștrii au un meci mai puțin disputat după ce Trefl Sopot a cerut amânarea jocului inițial programat pe 12 ianuarie anul curent. Jocul din Polonia urmează să fie recuperat pe 5 februarie 2022.
Benfica se prezintă la duelul cu CSM CSU Oradea după ce a participat la turneul de Cupa Ligii Portugaliei. Acesta s-a încheiat ieri, Benfica disputând finala.
Benfica Lisabona are un lot de 15 sportivi. Cinci sunt americani, doi sunt tunisieni, restul fiind autohtoni. Liderul și cel mai bun jucător al echipei este Aaron Broussard. Fost jucător la CSM CSU Oradea, acesta a decis soarta mai multor meciuri în favoarea lui Benfica în acest sezon.
Meciul va avea loc miercuri, cu începere de la ora 23:00. Partida va fi transmisă în direct pe canalul YouTube FIBA – The Basketball Channel.