CSM Oradea, o nouă înfrângere, cu CSU Sibiu
CSM Oradea a suferit a doua înfrângere consecutivă pe teren propriu în LNBM. Bihorenii au cedat cu 83-69 în fața liderului, CSU Sibiu, după ce runda precedentă au pierdut cu SCM Timișoara.
Articol de Adrian Schindarli, 2 februarie 2019, 09:23 / actualizat: 2 februarie 2019, 11:17
Sibienii s-au desprins în sfertul al doilea, câștigat cu 29-18. După 46-32 la pauza mare, trupa de pe Cibin nu a avut probleme în a-și păstra avantajul și s-a impus la 14 puncte diferență.
Kristopher Richard a înscris 26 de puncte pentru gazde, în vreme ce Falker a adunat 23 de puncte pentru CSU Sibiu. Gazdele au fost lipsite de Zekovic și Fometescu, jucători cu probleme medicale, iar antrenorul Cristian Achim speră ca în perioada de pauză competițională de după etapa a IV-a din Top 6 clubul să mai facă transferuri.