CSM Oradea se califică după minimum de meciuri cu SCM Timișoara | AUDIO
CSM Oradea a învins SCM Timișoara, cu 87-70 (49-28) și a închis sfertul de finală cu scorul de 2-0. Bihorenii au beneficiat de două jocuri acasă, în această serie „două din trei”, grație locului superior ocupat la finalul sezonului regular (Oradea – 2, Timișoara – 7).
Articol de Adrian Schindarli, 19 mai 2021, 20:13 / actualizat: 19 mai 2021, 23:23
CSM Oradea a început meciul mai bine (9-2), dar după primul sfert era egalitate (19-19). Roș-albii au avut un run de 8-0 la startul sfertului secund, pe care aveau să-l câștige cu 29-10 și să se desprindă definitiv.
Principali marcatori: Green – 17, Broussard – 16, pentru Oradea, Brown – 18 puncte pentru Timișoara.
Despre confruntările din sferturi au vorbit cei doi antrenori, Cristian Achim (CSM Oradea) și Dragan Petricevic (SCM Timișoara):
CSMO își cunoaște adversarul, care surprinzător este FC Argeș Pitești, formația ce nu mai ajunsese în semifinale de 14 ani. Ocupanta locului al șaselea la finele sezonului regular a trecut de a treia clasată, CSU Sibiu, cu două victorii în Ardeal, 91-83 (luni) și 77-65 (astăzi).
Semifinalele se dispute după sistemul „cel mai bun din cinci meciuri”.