Cu doi oameni în plus, UTA evită prelungirile în minutul 90+3
Turul al patrulea din Cupa României la fotbal a adus în competiție o parte a divizionarelor B. UTA Bătrâna Doamnă a trecut de CSM Lugoj, în deplasare, dar a suferit din plin până la succesul final. Arădenii au deschis scorul prin Curtuiuş (minutul 15), dar gazdele au egalat până la pauză, după reușita lui Vlădia din penalty.
Lugojeanul Mânecan a fost eliminat în minutul 49, iar gazdele au rămas în nouă oameni, după ce şi Ardelean a văzut al doilea galben. În minutul 93, Curtuiuş a scos un penalty, transformat de Szekely, pentru 2-1 și calificare dramatic.
Roland Nagy (foto) a optat pentru un prim 11 format din Anca Trip – Polgar, Botiș, Manea, Filaret – Strătilă, Chindriș, Jorza, Hlistei – Man – Curtuiuș.
Cealaltă divizionară secundă din Arad, Şoimii Pâncota, a fost eliminată de conjudețeana CS Ineu. Trupa din Podgorie a condus vreme de o oră de joc, după golul lui Issa, dar gazdele de la Ineu au egalat prin ex-pâncotanul Huţanu, minutul 71 şi au câștigat cu 2-1 grație unui penalty transformat de Bier, în minutul 86.
Miercuri, de la 17,30, se joacă partida Ripensia Timișoara – FC Caransebeș, la stadionul Tehnomet.
Articol de Adrian Schindarli, 25 august 2015, 21:42