Cupa Blajului, adjudecată de gazde
CSM Volei Alba Blaj, vicecampioana Europei, a câştigat ediţia 2018 a Cupei Blajului 2018 la volei feminin, după ce a obţinut victorii în ambele meciuri susţinute, informează Agerpres.
Articol de Gabriel Toth, 7 octombrie 2018, 13:50
Astăzi, CSM Volei Alba Blaj a învins-o pe UVT Agroland Timişoara cu 4-0 (26-24, 25-17, 25-22, 25-8). În primul său meci, echipa din Blaj a trecut de CSM Lugoj cu 4-0 (25-16, 25-18, 25-15, 25-17).
Pe locul al doilea s-a clasat CSM Lugoj, victorioasă în faţa echipei UVT Agroland Timişoara cu 3-1 (26-24, 25-21,17-25, 25-9).
Potrivit regulamentului turneului, convenit de cele trei participante, fiecare meci a avut cel puţin patru seturi, iar în cazul în care ar fi fost egalitate, 2-2, s-ar fi jucat un set decisiv.