AUDIO | Daniel Pancu, demis de la Rapid, după eşecul cu Reşiţa
Înfrângerea cu CSM Reşiţa, scor 0-1, şi startul modest din acest an, în care Rapid a obţinut doar două puncte din nouă posibile, a determinat conducerea clubului giuleştean să-l demită pe Daniel Pancu din funcţia de antrenor.
Articol de claudiusav, 9 martie 2020, 16:15
Decizia a fost luată astăzi, luni, în urma unei şedinţe la care au participat acţionarul Victor Angelescu, preşedintele Ovidiu Burcă, avocatul Andrei Nicolescu şi antrenorul Daniel Pancu, anunţă DigiSport. Pancu a fost demis, nu şi-a dat demisia, aşa cum spunea şi ieri, la finalul meciului, că nu o va face. Portarul cărășenilor, Alberto Cobrea, a contribuit decisiv la succes, parând un penalty dictat foarte ușor în ultimele minute.
Printre numele vehiculate a fi pe lista lui Victor Angelescu sunt Dan Alexa şi Cristiano Bergodi. Daniel Pancu a preluat ca antrenor Rapid în octombrie 2018, în sezonul trecut, în Liga 3, când i-a luat locul lui Constantin Schumacher. Pancu a reuşit să promoveze echipa giuleşteană în Liga 2, iar în acest sezon, după 24 de etape, o lasă pe locul 6, la doar două puncte sub CS Mioveni, clasate pe al doilea loc promovabil, şi tot la două sub Turris Turnu Măgurele, echipe de pe 3, poziţie care duce la barajul pentru promovare.