Ascultă Radio România Timișoara Live • 

David Miculescu și-a prelungit contractul cu UTA

Cu Academica Clinceni, David Miculescu a reuşit al optulea gol stagional.

“Încă doi ani alături de UTA, sunt bucuros că am semnat un nou contract şi sper să-mi ajut echipa în continuare. Mi-am propus până la finalul acestui sezon să înscriu din nou şi să terminăm cât mai sus în clasament. Obiectivul meu pentru sezonul viitor este să marchez 15 sau mai multe goluri, dar să-mi ajut echipa şi prin pase decisive. În următorul campionat plecăm cu gândul la play-off, avem o echipă bună, chiar îmi pare rău că nu am ajuns în primele 6 în acest sezon”

David Miculescu 

În această ediţie de campionat a fost prezent pe gazon în 33 de meciuri şi a înscris de 8 ori. Cea mai apropiată oortunitate de a înscrie din nou este mâine, în meciul de pe teren propriu al UTA-ei cu Chindia Târgovişte, de la ora 13,30. Arbitru de centru a fost desemnat Sebastian Colţescu. Trupa arădeană nu a pierdut niciun meci cu Colțescu la centru în acest campionat.

Foto: David Miculescu s-a născut la Timișoara, dar s-a lansat în fotbalul mare la UTA

Articol de Adrian Schindarli, 22 aprilie 2022, 22:23

Cu Academica Clinceni, David Miculescu a reuşit al optulea gol stagional.

“Încă doi ani alături de UTA, sunt bucuros că am semnat un nou contract şi sper să-mi ajut echipa în continuare. Mi-am propus până la finalul acestui sezon să înscriu din nou şi să terminăm cât mai sus în clasament. Obiectivul meu pentru sezonul viitor este să marchez 15 sau mai multe goluri, dar să-mi ajut echipa şi prin pase decisive. În următorul campionat plecăm cu gândul la play-off, avem o echipă bună, chiar îmi pare rău că nu am ajuns în primele 6 în acest sezon”

David Miculescu 

În această ediţie de campionat a fost prezent pe gazon în 33 de meciuri şi a înscris de 8 ori. Cea mai apropiată oortunitate de a înscrie din nou este mâine, în meciul de pe teren propriu al UTA-ei cu Chindia Târgovişte, de la ora 13,30. Arbitru de centru a fost desemnat Sebastian Colţescu. Trupa arădeană nu a pierdut niciun meci cu Colțescu la centru în acest campionat.

UTA obține trei puncte prețioase, în minutele adiționale | AUDIO
Fotbal sâmbătă, 5 aprilie 2025, 18:56

UTA obține trei puncte prețioase, în minutele adiționale | AUDIO

UTA a dominat prima repriză, dar nu a izbutit să marcheze. Arădenii nu au înscris nici de la punctul cu var: portarul Anestis a parat șutul...

UTA obține trei puncte prețioase, în minutele adiționale | AUDIO
Corvinul câștigă la ultima fază, Dumbrăvița coboară pe ultimul loc / AUDIO
Fotbal sâmbătă, 5 aprilie 2025, 13:12

Corvinul câștigă la ultima fază, Dumbrăvița coboară pe ultimul loc / AUDIO

CORVINUL HUNEDOARA – FCU CRAIOVA 2-1 (1-1) Vizitatorii au înscris repede, în minutul 4, dar Hunedoara a avut replică. Egalarea a venit de la...

Corvinul câștigă la ultima fază, Dumbrăvița coboară pe ultimul loc / AUDIO
Corvinul, Dumbrăvița și CSM Reșița, în direct la Radio Timișoara | AUDIO
Fotbal vineri, 4 aprilie 2025, 07:05

Corvinul, Dumbrăvița și CSM Reșița, în direct la Radio Timișoara | AUDIO

Meciurile vor fi transmise în direct la Radio Timișoara: Corvinul Hunedoara – FCU Craiova, crainic Claudiu Sav Pentru Corvinul, va fi primul meci...

Corvinul, Dumbrăvița și CSM Reșița, în direct la Radio Timișoara | AUDIO
„Cristian Mihai este un jucător echilibrat, care se află pe un drum foarte bun” | AUDIO
Fotbal joi, 3 aprilie 2025, 19:17

„Cristian Mihai este un jucător echilibrat, care se află pe un drum foarte bun” | AUDIO

Fostul jucător de la Politehnica Timișoara a explicat de ce „principalul” Mircea Rednic nu a putut veni la întâlnirea cu jurnaliștii și a...

„Cristian Mihai este un jucător echilibrat, care se află pe un drum foarte bun” | AUDIO
Fotbal joi, 3 aprilie 2025, 15:59

România a coborât pe locul 45 în clasamentul FIFA

România a înregistrat un eşec acasă cu Bosnia-Herţegovina (0-1) şi surclasat San Marino (5-1) în deplasare, în cele două meciuri jucate în...

România a coborât pe locul 45 în clasamentul FIFA
Fotbal miercuri, 2 aprilie 2025, 20:23

AUDIO / Visul Reșiței din Cupa României s-a încheiat

CSM Reșița s-a oprit în sferturile Cupei României la fotbal. Cărășenii au fost învinși azi, cu 4-0 de prim-divizionara FC Hermannstadt. La...

AUDIO / Visul Reșiței din Cupa României s-a încheiat
Fotbal miercuri, 2 aprilie 2025, 09:15

CSM Reșița dă trei jucători în 11-le ideal al lunii martie | AUDIO

CSM Reșița, care nu a primit gol în 2025, are trei jucători în această echipă, construită în formula 3-4-3, câte unul în fiecare...

CSM Reșița dă trei jucători în 11-le ideal al lunii martie | AUDIO
Fotbal marți, 1 aprilie 2025, 18:04

Cristian Chivu, mulţumit de cele şase puncte obţinute cu Parma

Chivu a spus că echipa nu se teme să nu piardă, după ce a înregistrat remize în ultimele trei meciuri: „Nu ştiu dacă despre asta este...