Dedu: „Ultima decizie a EHF de a transmite echipa participantă în Champions League la 1 iunie, ne-a pus în mare dificultate
Președintele Federației Române de Handbal, Alexandru Dedu, a dat de înțeles că și handbalul românesc se va supune directivelor EHF de a trimite forului european echipele ce ne vor putea reprezenta în cel două Ligi ale Campionilor, la feminin și masculin. Acest lucru se va întâmpla până la începutul lunii viitoare, fără a se mai disputa vreo partidă pe teren.
Articol de Adrian Schindarli, 15 mai 2020, 08:02
Și pentru celelalte competiții continentale intercluburi trebuie nominalizate echipe, însă termenul e 13 iunie: ”Am făcut o adresă către EHF prin care le-am solicitat ca acest termen să fie prelungit și să nu fie nominal – desemnată fiecare participant și locurile în sine. Noi ne dorim să putem desfășura Cupa României chiar și în iulie, chiar și în august, la începutul viitorului sezon să poată fi pusă în aplicare” a spus Alexandru Dedu într-o declarație de presă.
În Cupa României, la masculin, și SCM Politehnica Timișoara este printre formațiile calificate în Final Four.
„Am avut din capul locului, avem și vom avea, în funcție de realitate, în funcție de cei care ne conduc și aici fac în primul rând referință la Guvernul României, apoi forul international, IHF, forul European, EHF, cei care ne conduc trag niște directive și noi ne vom supune fără a comenta prea mult, că ne plac sau nu. Tot ceea ce încercăm să facem se va desfășura în temeiul legii, în litera legii și a regulamentelor de handbal internaționale”
Alexandru Dedu
Ca jucător, Dedu a fost campion al României cu Politehnica Timișoara, în 1991.