Derby-ul vestului | Între orgolii și nevoia de puncte AUDIO
UTA Arad și ASU Politehnica stau față în față, din nou, în liga secundă, sâmbătă, în Aradul Nou, pe arena „Motorul”. Antrenorii celor două echipe au prefațat confruntarea la care vor lua parte, în premieră, ambele galerii și au subliniat, dincolo de orgolii, importanța punctelor puse în joc.
Articol de Gabriel Toth, 2 mai 2019, 15:19
Timișorenii au o motivație suplimentară, după înfrângerea suferită în runda precedentă, cu concitadina ACS Poli, care a complicat situația în clasament a alb-violeților. Cosmin Petruescu, antrenorul alb-violeților, despre acest aspect, dar și despre adversarul de pe Mureș.
Mai mult, bănățenii au în gând și revanșa, după înfrângerea suferită, în tur, pe „Dan Păltinișanu”. Din nou, Cosmin Petruescu.
„Conferențiarul” nu crede în avantajul terenului propriu, nici în ceea ce privește atmosfera din tribune, nici suprafața sintetică de joc. Mai mult, salută și prezența fanilor timișoreni pe „Motorul”.
Omologul său, Cristian Păcurar, vede un meci deschis oricărui rezultat și crede că atmosfera de pe micuța arenă din Aradul Nou va reprezenta un plus pentru echipa sa.
„Secundul” UT-ei a caracterizat și stilul de joc al adversarului său de pe bancă, vorbind despre orgaznizarea defensivă și despre pragmatism.
UTA Arad – ASU Politehnica Timișoara se joacă sâmbătă, de la ora 13:30.