Divizia Sport 30 / 2019 – SCM Politehnica aduce, din nou, Cupa României la handbal masculin, la Timișoara
Divizia Sport Radio Timișoara aniversează azi exact 30 de ani de când a dat startul transmisiunilor pe frecvențe și mai recent pe Internet. Ultimul episod al serialului nostru aduce apropiatul an calendaristic 2019, când echipa de handbal masculin SCM Politehnica Timișoara cucerea Cupa României. A fost o performanță muncită, dar pe deplin meritată așa cum au declarat și adversarele formației bănățene în turneul final desfășurat la Focșani.
Articol de claudiusav, 11 martie 2020, 21:01
Bănățenii erau la a doua tentativă la rând, după finala pierdută cu cu an înainte la Constanța, chiar cu gazda turneului. Și în 2019, bănățenii au avut de înfruntat gazda F4, CSM Focșani, însă de data aceasta au învins-o clar cu portarul Cristian Tcaciuc într-o formă senzațională. Finala din 10 martie 2019, Timișoara vs Steaua a fost câștigată cu 31-27 pe teren în mod categoric, așa cum remarca la acel moment antrenorul Pero Milosevic, într-un interviu acordat lui Viorel Jurcuț:
Posibil ca odată cu această Cupă a României să se încheie un nou ciclu de performanță în handbalul alb-violet. Remarcabil rămâne faptul că până la urmă jucători ca Fenici, Sadoveac, Păiuș, Cîmpan sau Tcaciuc au câștigat și cu echipa orașului lor natal, după ce o făcuseră și cu alte cluburi din țară în ani anteriori.