Doar prima ligă și Cupa se mai joacă în Ungaria: „Ne vom antrena trei săptămâni, după care intrăm în vacanță”
Federația Maghiară de Fotbal a anunțat că, din actualul sezon, nu se vor mai juca decât etapele rămase din primul eșalon și meciurile din Cupa Ungariei. Campionatele din al doilea și al treilea eșalon vor fi înghețate, iar echipele situate pe locurile promovabile vor urca în următoarea ligă, în timp ce ultimele clasate vor retrograda.
Articol de Gabriel Toth, 6 mai 2020, 12:42
Vestea l-a luat prin surprindere pe atacantul bihorean Raymond Lukacs, care se pregătea să reia antrenamentele cu gruparea sa, Elore Bekescsaba, din eșalonul secund.
„Am rămas surprinși când am auzit noua decizie în ceea ce privește Liga 2. Noi, miercuri (n.r. – azi) vom face testele de coronavirus, ne vom antrena vreo trei săptămâni după care vom intra în vacanță, fără să mai jucăm vreun meci oficial. Apoi vom reveni să pregătim sezonul următor”, a spus Lukacs pentru bihon.ro.
Primele meciuri oficiale de după întrerupere vor fi cele din semifinalele Cupei Ungariei, care sunt programate pe 26 mai. Runda a 26-a din campionatul primei ligi se va disputa pe 30 mai.