Doi fotbaliști de la UTA au fost convocați la naționala U21
Antrenorul echipei naţionale de tineret, Florin Bratu, a anunţat lotul de 25 de jucători pentru acţiunea reprezentativei U21 din Spania, unde sunt programate şi două partide amicale, cu Suedia şi Mexic.
Articol de Adrian Schindarli, 30 septembrie 2021, 16:04
Cantonamentul se va desfăşura în perioada 5-10 octombrie. Cele două jocuri şi antrenamentele se vor desfăşura în baza sportivă Marbella Football Center, notează Agerpres. Lotul convocat de selecţionerul Florin Bratu:
Portari: Mihai Popa (FC Voluntari), Ştefan Târnovanu (FCSB), Răzvan Ducan (CS Mioveni);
Fundaşi: Alexandru Georgescu (Farul Constanţa), Alexandru Ţîrlea (Deportivo Alaves B/Spania), Radu Drăguşin (Sampdoria/Italia), Bogdan Racoviţan (FC Botoşani), Vladimir Screciu (Universitatea Craiova), Rareş Ispas (Sepsi OSK), Valentin Ţicu (ACS Petrolul 52);
Mijlocaşi: Damian Isac (UTA), Daniel Toma (CS Mioveni), Marius Corbu (Academia Puşkaş/Ungaria), Victor Dican (Universitatea Cluj), Dragoş Albu (U Craiova 1948 SA), Alexandru Cîmpanu (Universitatea Craiova), Antonio Sefer (FC Rapid 1923), David Miculescu (UTA), Alexandru Işfan (FC Argeş), Alexi Pitu (Farul Constanţa), Claudiu Petrila (CFR Cluj), Ricardo Farcaş (Siena/Italia), Ştefan Baiaram (Universitatea Craiova);
Atacanţi: Ianis Stoica (FCSB), Jovan Markovic (Universitatea Craiova).
Naţionala de tineret, care pregăteşte participarea la EURO 2023, competiţia U21 pe care România o găzduieşte alături de Georgia, va disputa două jocuri în cantonamentul de la Marbellla:
România U21 – Suedia U20; joi, 7 octombrie, ora 21:00
România U21 – Mexic U21; sâmbătă, 9 octombrie, ora 21:00
Partidele vor fi transmise în direct la TVR.