Doi români, în sferturi, la Miami
Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Miami, după ce a învins-o pe Flavia Pennetta, 6-3, 7-5, într-o oră şi 32 de minute. În setul secund, românca a fost nevoită să revină de la 2-5, dar, în cele din urmă, a închis meciul în două seturi, la prima şansă pe care şi-a oferit-o.
Articol de Adrian Schindarli, 31 martie 2015, 08:15
Victoria de astăzi este a 23-a a anului, a 13-a consecutivă, dar prima în faţa Flaviei Penetta.
„A fost un meci foarte greu, am fost foarte nervoasă, m-am certat şi am revenit în teren mult mai agresivă”, a spus Simona, imediat după meci, adăugând: “Până la urmă am câştigat meciul şi sunt foarte fericită. Îmi aduc aminte partida contra ei de la US Open, am fost dezamagită că am pierdut atunci. Mi-am dorit să joc din nou împotriva ei, am fost mult mai agresivă, am avut mai multă incredere”
Adversara Simonei din sferturile de finală va fi americanca Sloane Stephens (locul 45 WTA), care a eliminat-o pe elveţianca Belinda Bencic, 6-4, 7-6.
Perechea formată din Horia Tecău şi olandezul Jean-Julien Rojer s-a calificat în sferturile de finală ale probei de dublu la Miami, graţie victoriei cu 6-7 (6), 6-2, 10-2 în faţa columbienilor Juan Sebastian Cabal/Robert Farah.
Perechea româno-olandeză va înfrunta în sferturi cuplul american John Isner / Sam Querrey.