Doi timişoreni la Campionatul Mondial de juniori
Dansatorii timişoreni Ana Maria Dica şi Răzvan Bătrânu vor participa la Campionatul Mondial de dans sportiv. Competiţia are loc la Chişinău, în Republica Moldova şi este rezervată secţiunii „Zece dansuri”.
Articol de Adrian Schindarli, 27 aprilie 2018, 11:55
Ana şi Răzvan vor concura la categoria juniori II şi au obţinut calificarea în urma titlului naţional cucerit recent, primul din carieră.
„Ne bucurăm să putem reprezenta România şi Timişoara la un astfel de concurs, foarte puternic. Va fi o experienţă foarte importantă pentru noi şi ne dorim să avem o evoluţie cât mai bună”
Ana Maria Dica
Cei doi se antrenează la Clubul Dance Spirit cu Horia Preda, antrenorul campionilor mondiali Andra Păcurar și Alex Miculescu.
Ei vor participa şi la Campionatul Mondial de „standard” (programat în luna noiembrie), în urma locului al doilea de la Campionatul Naţional. La „Naţionale”, Ana Dica şi Răzvan Bătrânu au luat şi un bronz, la categoria latino.