Doman, pregătit să revină pe teren
ACS Poli s-ar putea baza pe unul dintre jucătorii importanți din ultima perioadă, Cătălin Doman, la primul joc de pe teren propriu din play-out. Doman intră de astăzi în programul normal de pregătire al echipei, după o pauză de câteva săptămâni cauzată de o accidentare.
Articol de Gabriel Toth, 16 martie 2017, 06:33 / actualizat: 16 martie 2017, 13:54
„Mă simt mai bine acum. Sper să pot intra să ajut echipa la meciul de luni”, a declarat Doman.
ACS Poli primește vizita echipei FC Voluntari luni, de la ora 18:00, pe stadionul „Dan Păltinișanu”.