Două din patru merg mai departe, în eurocupe
O singură formație românească de baschet a acces în faza a doua a grupelor din FIBA EuroChallenge. Este vorba despre Energia Rovinari, care a încheiat pe locul al doilea în grupa B, în ciuda înfrângerii severe, 74-97, de la Sofia, cu Lukoil Academic.
Articol de Adrian Schindarli, 17 decembrie 2014, 09:36
În schimb, Universitatea BT Cluj a trecut, acasă, de Atomeromu Paks, 81-68, o victorie insuficientă pentru ardeleni, care ratează primele două poziții ale grupei, calificante.
Tofas Bursa a trecut, pe teren propriu, de CSM Oradea, 84-75. Formația pregătită de Cristian Achim încheie pe ultimul loc în Grupa D, cu eșecuri pe linie și va juca sâmbătă (h. 17,00), în Liga Națională, acasă, cu BC Timișoara.
În Liga Balcanică, SCMU Craiova a fost învinsă în Macedonia, de Kozuv, cu 80-63.
Astăzi, de la ora 19.30, în Euro Cup, campioana României, CSU Ploiești, primește vizita formației sârbe Partizan Belgrad. Elevii lui Vladimir Arnautovic au acces deja în Top 32 a acestei competiții.
În întrecerea internă de baschet masculin, se mai joacă două etape, ultimele ale turului.