Drăgulescu nu poate concura la Europene; INMS nu i-a dat avizul medical…
Veteranul lotului de gimnastică al României, Marian Drăgulescu, a fost exclus din lotul pentru competiția continentală de la Glasgow, care începe în 9 august. Motivele sunt medicale; Institutul Național de Medicină Sportivă nu și-a dat acordul ca Drăgulescu să participe, din cauza unei intervenții chiururgicale suferite luna trecută la inimă.
Articol de Viorel Jurcut, 19 iulie 2018, 12:08
Federaţia Română de Gimnastică a emis un comunicat în care menționează că şi-ar fi dorit prezenţa în echipă a lui Marian Drăgulescu pentru Campionatele Europene, însă nu poate încălca regulamentele naţionale şi internaţionale pentru a înscrie la un sportiv cu o afecţiune cardiacă, fără aviz medical de la INMS. ”Faptul că sportivul Marian Drăgulescu doreşte să participe la Campionatele Europene sub semnătură proprie nu exonerează FRG de răspundere”, se mai arată în poziţia federaţiei.
Anterior, Marian Drăgulescu anunţase azi, pe pagina sa de Facebook că a fost dat afară de la lotul naţional de gimnastică şi că va iniţia un protest în faţa Ministerului Tineretului şi Sportului.