Duelul Ronaldo – Messi continuă şi în Liga Campionilor
Cristiano Ronaldo e lider solitar în clasamentul golgheterilor Ligii Campionilor din toate timpurile. Jucătorul lui Real Madrid a ajuns la 76 de reuşite după ce a marcat golul spaniolilor în meciul de aseară, de la Torino, câştigat de Juventus cu 2-1.
Articol de Adrian Schindarli, 6 mai 2015, 16:10
Portughezul este urmat în clasament de argentinianul Lionel Messi (75), care însă va juca astăzi pentru Barcelona în meciul cu Bayern Munchen, din cealaltă semifinală. Cristiano Ronaldo a marcat sezonul trecut 17 goluri în Liga Campionilor, un record al competiţiei.
În Top 5 al clasamentului all time mai figurează Raul Gonzales (71 de goluri), Ruud van Nistelrooy (56) şi Thierry Henry (50).