Duelul Satu Mare – Arad se amână, până la urmă…
Federația Română de Baschet a decis amânarea meciului, dintre CSM Satu Mare şi FCC Baschet UAV Arad, care trebuia să se dispute în acest final de săptămână. Amânarea se face la solicitarea DSP Satu Mare.
Articol de Viorel Jurcut, 12 februarie 2022, 08:12
Instituția sanitară a fost informată de echipa locală de baschet că maseurul a fost depistat pozitiv la testul Covid-19. În aceste condiţii, Federația a decis amânarea partidei din etapa a 20-a a Ligii Naţionale, din motive de ”siguranţă epidemiologică” pentru participanţi. Pentru a respecta fair-play-ul competiţional, Comisia de Etică va înainta forului propunerea ca restanţa să se dispute cu jucătorarele înscrise pe tabelele echipelor la data programată inaiţial, adică 13 februarie.