Elveţia lui Federer păstrează Cupa Hopman
Formaţia Elveţiei, avându-i în componenţă pe Roger Federer şi Belinda Bencic, a câştigat pentru al doilea an consecutiv Cupa Hopman, competiţia de tenis pe echipe mixte. În finală, elvețienii au învins Germania, cu 2-1.
Articol de Viorel Jurcut, 5 ianuarie 2019, 18:50
Pentru Federer, numărul 3 mondial şi deţinătorul recordului de titluri de Mare Şlem (20), acesta este al treilea succes în Cupa Hopman, după cele obţinute în 2001, alături de Martina Hingis, şi în 2018, când a fost coechipier tot cu Bencic, jucătoare aflată pe locul 54 WTA.
În meciurile disputate azi, Roger Federer l-a învins cu 6-4, 6-2 pe Alexander Zverev, noul star al tenisului german, aflat pe poziţia a patra în ierarhia ATP. în timp ce Bencic s-a înclinat tot în două seturi, 6-4, 7-6, în duelul cu Angelique Kerber, a doua jucătoare a lumii. Câştigătoarea trofeului s-a decis în partida de dublu mixt, în care perechea Bencic/Federer a dispus cu 4-0, 1-4, 4-3 de cuplul Kerber/Zverev.