Etapa răsturnărilor de scor: UTA, victimă și ea
UTA a pierdut astăzi, la Brăila, după ce a condus cu 1-0. Dacia Unirea s-a impus cu 2-1 şi a detronat Aradul de pe locul al doilea din Liga a II-a de fotbal, pe care a urcat acum Olimpia Satu Mare.
Articol de Adrian Schindarli, 26 februarie 2017, 15:31
Echipa de pe Mureș a început bine meciul și a înscris la finele primului sfert de oră: Strătilă a centrat de pe dreapta, Curtuiuş a pivotat în careu şi a aşezat perfect pentru Vîlceanu, care a marcat din 7 metri, 0-1. Dacia a egalat prin lovitura de capa lui Roşu, pentru 1-1 la pauză.
În repriza a doua, după o ratare mare a lui Strătilă, Brăila a marcat decisive în minutul 73: Neagu a profitat de o bâlbâială în apărarea UTA-ei, a centrat perfect de pe dreapta, iar Costel Roşu a marcat de la limita careului mic și a făcut dubla, 2-1.
UTA Arad: Miron – David (62 Copil), Manea, Gligor, Burlă – Strătilă, Chindriș, Jorza (69 Tănase), Muntean – Vîlceanu (51 Ad.Petre) – Curtuiuș.
În această etapă cu numărul 22, Luceafărul Oradea și FC Brașov au pierdut acasă cu 2-1, după ce au condus cu 1-0 pe Sepsi Sg Gheorghe, respectiv Olimpia Satu Mare. De asemenea, ASU Politehnica a condus cu 1-0 la Suceava, și apoi a fost condusă cu 2-1, dar bănățenii au izbutit să egaleze, pentru un final 2-2.