Ex-”informaticienii”, printre protagoniștii finalei
Imperial WET Miercurea Ciuc și United Galați au jucat aseară primul meci al finalei Ligii 1 la fotbal în sală, ce are loc după sistemul 3/5. Prima dispută din Harghita a avut nevoie de lovituri de departajare, după 3-3 la finele a 40 de minute.
Articol de Adrian Schindarli, 14 mai 2019, 10:01
Oaspeții au condus cu 2-0 și 3-2, dar s-au văzut egalați de fiecare dată. Ex-timișoreanul Araujo a punctat pentru gălățeni când au luat conducerea cu 3-2, iar sârbul Rakic – campion cu Informatica în 2018 – a stabilit scorul celor 40 de minute și al prelungirilor, 3-3.
Gazdele din Miercurea Ciuc s-au impus cu 7-6 (4-3 la ”departajare”). Doi foști jucători ai Timișoarei – ucraineanul Bondar și brazilianul Deco au marcat la loviturile de departajare, pentru Imperial, iar de cealaltă parte Araujo a ratat.
Partida a doua are loc astăzi, de la ora 19,30, tot pe terenul lui Imperial Wet.