Ex-polistul Pantilimon revine, deocamdată, la Nottingham Forest
Fostul portar al lui Poli, Costel Pantilimon, revine la Nottingham Forest, după ce prima ligă din Cipru a fost „înghețată”. Goalkeeperul în vârstă de 33 de ani fusese împrumutat la Omonia Nicosia, pentru care a bifat șase apariții în acest an calendaristic.
Articol de Gabriel Toth, 31 mai 2020, 19:47
„Trebuie să mă întorc, mai am contract cu cei de la Nottingham. Acum am văzut că şi prin Anglia s-a stabilit reînceperea sezonului curent. Sunt discuţii, se poate să rămân acolo, pentru că eu niciodată nu am zis că nu vreau să rămân”, a mărturisit Pantilimon, pentru Telekom Sport.
Lansat de Poli Timișoara, Pantilimon și-a început aventura în Anglia în 2011, la Manchester City. A mai apărat la Sunderland, Watford, dar și în Spania, la Deportivo La Coruna. El se află sub contract cu Forest din 2017.