FCC ICIM Arad a perfectat al doilea transfer al verii
Formaţia feminină de baschet FCC ICIM Arad a perfecat al doilea transfer al verii. E vorba despre Larisa Neagu, jucătoare ce poate evolua pe pozițiile 2 și 3 și care ultima oară a activat la Academia București. Neagu e născută în la 6 octombrie 1998 la Timișoara și a evoluat la senioare în orașul natal cât timp a existat secția feminină de baschet a SCM-ului.
Articol de Gabriel Toth, 21 iunie 2019, 13:40
„ICIM-ul este un club cu un palmares pe care nu multe echipe îl deţin, o echipă care se află constant în top. A fost unul dintre motivele ce m-au făcut să aleg să vin la Arad”, a declarat Neagu pentru site-ul oficial al clubului.
Din sezonul viitor, toate echipele din Liga Națională trebuie să aibă cel puțin o jucătoare româncă sub 23 de ani în permanență în teren. „Consider că noua regulă este benefică deoarece trebuie să existe continuitate, iar lotul naţional în curând va fi format din jucătoarele tinere care vin din spate. Pentru acest lucru este nevoie de muncă din partea noastră, iar echipele ar trebui să aibă un plus cât timp noi suntem în teren, să nu fie constrânse de această regulă. Personal, eu sunt pregătită să muncesc şi să învăţ pentru a aduce un plus echipei”, a spus Larisa Neagu pentru sursa citată.
Vă amintim, FCC ICIM a mai transferat-o în această săptămână pe Veatriki Akathiotou, jucătoare din Cipru care deține și cetățenia română.