FINAL 8 | Cupa României U19: a început lupta finală pentru trofeu
Informatica Timișoara este prima formație calificată în semifinalele Cupei României, la fotbal în sală, pentru echipe sub 19 ani. Timișorenii au învins categoric Bukovina Vicov, în sferturile de finală, cu 12-2 (5-2). Turneul final de opt are loc la Odorheiu Secuiesc.
Articol de Adrian Schindarli, 5 martie 2019, 17:44 / actualizat: 6 martie 2019, 8:01
Sergiu Gavrilă a înscris de patru ori, în vreme ce Stanislav a izbutit o triplă. Bănățenii vor înfrunta în semifinale KSE Târgu Secuiesc, ce a trecut de United Galați, cu 6-5 (3-3, după 40 de minute). Confruntarea este programată mâine, de la ora 15,00.
Într-a doua partidă, CSM Tg Mureș a învins West Deva cu 6-3 (2-2). Iszlai Richard a înscris de patru ori pentru mureșenii. Gazda, FK Odorheiu Secuiesc, a depășit Ceahlăul Piatra Neamț, cu 5-3.
Deținătoarea trofeului, Autobergamo Deva, nu s-a calificat în Cupa României.