Fostul golgeter al Informaticii Timișoara, Denis Ovsianikov, trăiește momente de groază la Harkov
Denis Ovsianikov și Dimitrij Bondar se transferau la Informatica Timișoara în vara lui 2018 și și-au câștigat repede locul în echipă. Ovsianikov a înscris de la primul meci, ce nu a fost unul oarecare: el a reușit golul decisiv al Supercupei, 4-3 cu United Galați.
Articol de Adrian Schindarli, 3 martie 2022, 07:32 / actualizat: 3 martie 2022, 8:37
Cei doi au stat doar o jumătate de sezon la Timișoara, unde au apărut problemele financiare și apoi s-au transferat la Imperial WET Miercurea Ciuc, cu care au devenit campioni naționali. Ambele echipe de fotbal în sală la care au jucat în România s-au desființat mai târziu.
Ovsianikov și Bondar se află în aceste zile acasă, la Harkov, și trăiesc momente de groază, după cum spune fostul maseur al Informaticii, Nicu Koposchuk, etnic ucrainean. „Am vorbit cu Denis și mi-a spus că toată lumea este speriată. Trec avioanele chiar pe deasupra blocului unde locuiește, multă lume nu iese cu zilele din case sau din adăposturi, mijloacele de comunicare sunt tot mai puține”, mărturisește Koposchuk, care este maseurul naționalelor de fotbal în sală ale României și al formației CFR Timișoara.
Ovsianikov, acum în vârstă de 37 de ani, făcuse deja primele cursuri pentru a deveni antrenor, după o carieră cu 41 de meciuri și 21 de goluri pentru naționala Ucrainei, cu care a participat la Campionate Mondiale și Europene, dar acum viața a luat cu totul alt curs în țara vecină.
„Campionatul României este la un nivel destul de înalt. Primele trei-patru echipe ale campionatului României, în care evoluează jucători din Brazilia, Portugalia, Ucraina, după părerea mea, s-ar lupta pentru primele locuri în Extra Liga Ucrainei”
Denis Ovsianikov, dintr-un interviu acordat în iunie 2019 site-ului Futsal Ucraina