Fostul polist Axente, gol de trei puncte împotriva ASU Politehnica
Universitatea Cluj a învins-o acasă pe ASU Politehnica Timişoara cu scorul de 1-0, astăzi, în epilogul etapei a 23-a a Ligii a II-a de fotbal.
Articol de Adrian Schindarli, 4 martie 2019, 20:36
Golul a fost înscris de Mircea Axente în minutul 53, la o greșeală dwfensivă majoră a bănățenilor. Plămadă a avut o bună ocazie pentru timișoreni în minutul 7, dar în repriza a doua echipa lui Cosmin Petruescu a făcut un pas înapoi. Nici după gol timișorenii nu au avut o replică mai ofensivă, astfel că au suferit a unsprezecea înfrângere stagională. Politehnica este pe locul XII, 26 de puncte, trei în plus față de prima echipă de sub linie, Aerostar Bacău (locul XVI).
Echipa antrenată de Bogdan Lobonţ are acum 50 de puncte şi este pe poziţia a treia a clasamentului, la două puncte de liderul Sportul Snagov şi la un punct în spatele Academicii Clinceni.
ASU Politehnica: Morariu – C. Jurj, Mera (cpt.), Scutaru, Cojocaru – B. Vasile, Dros – A. Manea, Ignea (86, Trip), Schieb (65, Bedea) – I. Plămadă (74, M. Ene).