Fostul polist Radu Cașuba, în carantină lângă Suceava: „Parcă sunt în cușcă”
Radu Cașuba a evoluat la Poli Timișoara, sub comanda lui Costică Rădulescu, în sezonul 1989-1990. Atacantul se remarcase la CSM Suceava, alături de care a evoluat în Divizia A cu doi ani în urmă, reușind să marcheze de 15 ori. La nivelul primei ligi, a mai evoluat la Inter Sibiu și Oțelul Galați. În prezent, locuiește în localitatea Salcea, de lângă Suceava, acolo unde, de două zile s-a instituit carantina totală.
Articol de Gabriel Toth, 1 aprilie 2020, 11:22
Într-un interviu acordat pentru liga2.prosport.ro, Radu Cașuba a povestit cum decurge viața sa de când comuna în care locuiește a fost inclusă în „zona roșie”, prin Ordonanța Militară nr. 6, emisă luni seară.
„De două zile parcă sunt în cușcă… Nu avem voie să ieșim din curte doar dacă mergem să luăm o pâine sau o apă minerală, cu hârtie scrisă. Altfel, ne arestează! Merge Poliția și Armata pe străzi mereu. Eram obișnuit să antrenez copii, să circul, să alerg puțin… Acum parcă sunt legat de picioare. M-am plicitisit și cred că mă apuc de grădinărit! Trebuie să am o activitate, altfel înnebunesc. Am vorbit la telefon cu fostul meu antrenor Ioan Sdrobiș, el este la Târgu Ocna… Mi-a zis că îmi trimite niște greble, o sapă… dacă e am nevoie. Mai glumim și noi, ce să facem? Oricum, situația e gravă aici. Am vorbit și eu cu mai multă lume, poate că era bine dacă se închideau granițele total! În plus, Spitalul Județean din Suceava arată extraordinar, însă s-au făcut multe greșeli. Păcat!”, a povestit Cașuba.
În prezent, Radu Cașuba e antrenor de copii și juniori la Suceava.
Salcea, localitatea în care locuiește fostul fotbalist al lui Poli, se află în lista celor opt localități intrate în carantină, aflându-se în proximitatea municipiului Suceava. Celelalte sunt Adâncata, Ipotești, Bosangi, Moara, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei.